Minuni și mărturii Cântări

luni, 18 februarie 2013

Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui!


Sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu şi mijlocitorii mântuirii noastre înaintea Preasfintei Treimi. Orice rugăciune a noastră şi orice lacrimă ieşită dintr-un suflet deznădăjduit sunt ascultate de Dumnezeu şi de sfinţii Lui.

De multe ori nu primim răspunsul rugăciunilor noastre imediat, dar dacă stăruim şi avem credinţă, Dumnezeu ne îndeplineşte cererile cu iubire de oameni, dacă ne sunt de folos şi spre mântuirea sufletului nostru. Am cunoscut puterea rugăciunilor Sfântului Nectarie. Am văzut vindecări miraculoase prin ajutorul sfântului; am văzut tămăduiri sufleteşti ale oamenilor deznădăjduiţi, care au cerut ajutorul lui, dar totodată eu însumi am fost subiectul unei asemenea minuni.


Aveam de mai multă vreme o problemă dermatologică la piciorul stâng care, cu timpul, se acutiza şi se întindea pe întreg piciorul. Am încercat diferite medicamente, dar fără niciun rezultat pozitiv. În timp, durerea creştea şi se formase o crustă dureroasă pe talpa piciorului, încât aproape nu mai puteam merge. Într-o zi, mergând la Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii, am luat o sticluţă cu mine şi după terminarea slujbei am umplut-o cu ulei din candela caree străjuieşte moaştele Sfântului. Am mers la chilie şi m-am uns pe locul dureros, după care am făcut Acatistul Sfântului Nectarie, pe care l-am rugat să mă ajute.

A doua zi, când m-am trezit şi am călcat pe pământ, mi-am dat seama că durerea dispăruse şi am cercetat locul care era curat, fără urmă de rană sau vreun semn că fusese o problemă de ordin medical.

Atunci am conştientizat că Sfântul Nectarie, marele făcător de minuni, făcuse şi cu mine o minune. Impresionant şi în acelaşi timp recunoscător, am mers la biserică, mulţumindu-i sfântului pentru ajutorul acordat şi rugându-l să mă ocrotească în continuare.

Protosinghel Ipolit Lazăr, Mănăstirea Radu Vodă

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Viata Sf Nectarie Acasă