Doamne, slavă Ţie!

Când văd cerul plin de stele, licărind în toiul serii,

Când văd luna că răsare din cămările tăcerii,

Când văd razele de soare cum se-alintă pe câmpie,

Simt aşa o bucurie...şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când mă cheamă codrul vara  cu-al său susur de izvoare,

Când văd pomii primăvara îmbrăcaţi de sărbătoare, 

Când văd fulgii de zăpadă zbenguindu-se pe glie,

Simt aşa o bucurie ...şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când vorbesc cu liliacul sau cu crinul de pe drum,

Când regina nopţii, seara, mă îmbată de parfum,

Când mă-nvăluie mireasma se salcâm, de tei, de vie,

Simt aşa o bucurie...şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când ascult privighetoarea în al serii freamăt blând,

Ce-şi înalţă-n priveghere, către ceruri al său cânt,

Când aud, venind din boltă, mândru glas de ciocârlie,

Simt aşa o bucurie...şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când văd pruncii că se joacă fără griji şi fără teamă

Şi nu-i nimeni între dânşii fără tată, fără mamă,

Când aud că nevoiaşii au scăpat de sărăcie,

Simt aşa o bucurie...şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când de oameni, fără vină, sunt adesea crunt lovit, 

Mă gândesc degrab la Domnul, care-a fost şi răstignit

Şi, atunci, o sfântă pace dăruindu-mi Domnul mie, 

Simt aşa o bucurie...şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când simt harul că se-ndură, şi coboară peste noi, 

Şi-şi revarsă peste lume al harismelor şuvoi,

Când, mirat, privesc la pana care scrie-o poezie, 

Simt aşa o bucurie...şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când privesc colindătorii înfruntând de zor nămeţii, 

Când privesc cu drag copiii, savurând grandoarea vieţii,

Când mă prind în taină zorii, cugetând la veşnicie, 

Simt aşa o bucurie...şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când aud că-n miez de noapte mai sunt oameni ce se roagă,

După ce-au trudit prin lanuri ori prin fabrici ziua-ntreagă,

Când văd candela aprinsă în mireasmă de tămâie, 

Simt aşa o bucurie...şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când mă întâlnesc cu fraţii şi îmi dau îmbrăţişare, 

Când aud că este pace între oameni şi popoare,

Când aud că sunt familii unde este armonie, 

Simt aşa o bucurie...şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când văd pruncii că se-nchină şi vorbesc cu Dumnezeu, 

Când văd tineri care cântă la biserică mereu

Şi aduc Treimii Sfinte într-un glas doxologie, 

Simt aşa o bucurie...şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când Iisus Mântuitorul la Biserică ne cheamă 

Să luăm preascumpul sânge şi preasfântul trup, cu teamă,

Când primesc  de la părinte Sfânta Euharistie, 

Simt aşa o bucurie...şi zic: Doamne, slavă Ţie!

Când rostesc: Iisuse, Doamne, miluieşte-mă pe mine, 

Şi ajută-i pe aceia ce Te laudă pe Tine,

Când m-aşez la rugăciune sau la Sfânta Liturghie, 

Când zic: Doamne, slavă Ţie, simt aşa o bucurie!!

Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui

"Sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu şi mijlocitorii mântuirii noastre înaintea Preasfintei Treimi. Orice rugăciune a noastră şi orice lacrimă ieşită dintr-un suflet deznădăjduit sunt ascultate de Dumnezeu şi de sfinţii Lui. 

De multe ori nu primim răspunsul rugăciunilor noastre imediat, dar dacă stăruim şi avem credinţă, Dumnezeu ne împlineşte cererile cu iubire de oameni, dacă ne sunt de folos şi spre mântuirea sufletului nostru.Am cunoscut puterea rugăciunii Sfântului Necatrie. Am văzut vindecări miraculoase prin ajutorul sfântului; am văzut tămăduiri sufleteşti ale oamenilor deznădăjduiţi, care au cerut ajutorul lui, dar totodată eu însumi am fost subiectul unei asemenea minuni.

Protosinghe Ipolit Lazăr, Mănăstirea Radu Vodă
-imagine preluat de pe pagina facebook a Mănăstirii Radu Vodă-

Aveam de mai multă vreme o problemă dermatologică la piciorul stâng care, cu timpul se acutiza şi se întindea pe întreg piciorul. Am încercat diferite medicamente, dar fără niciun rezultat pozitiv. În timp, durerea creştea şi se formase o crustă dureroasă pe talpa piciorului, încât aproape nu mai puteam merge.Într-o zi, mergând la Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii, am luat o sticluţă cu mine şi după terminarea slujbei am umplut-o cu ulei din candela care străjuieşte moaştele Sfântului. 

Am mers la chilie şi m-am uns pe locul dureros, după care am făcut Acatistul Sfântului Nectarie, pe care l-am rugat să mă ajute. 

A doua zi, când m-am trezit şi am călcat pe pământ, mi-am dat seama că durerea dispăruse şi am cercetat locul care acum era curat, fără urmă de rană sau vreun semn că fusese o problemă de ordin medical.

Atunci am conştientizat că Sfântul Nectarie, marele făcător de minuni, făcuse şi cu mine o minune. Impresionat, şi în acelaşi timp recunoscător, am mers în biserică, mulţumindu-i sfântului pentru ajutorul acordat şi rugându-l să mă ocrotească în continuare."

(Protosinghel Ipolit Lazăr, Mănăstirea Radu Vodă, Bucureşti)

Din învăţăturile Sfântului Nectarie

Cât se înşeală oamenii care caută fericirea departe de ei înşişi, în ţări străine şi în călătorii, în bogăţie şi slavă, în averi mari şi plăceri, în desfătări trupeşti, în lux şi în tot felul de deşertăciuni, care se sfârşesc în amărăciune! Ridicarea turnului fericirii în afara inimii noastre seamănă cu zidirea unei clădiri pe un teren zguduit continuu de cutremure. Curând o astfel de construcţie se va prăbuşi la pământ.

Fraţii mei, fericirea se află înăuntrul nostru şi fericit este omul care înţelege aceasta. cercetaţi-vă inima şi vedeţi în ce stare duhovnicească vă aflaţi! 

Nu cumva inima voastră şi-a pierdut îndrăzneala înaintea lui Dumnezeu? Nu cumva conştiinţa vă mustră pentru călcarea poruncilor Lui? Nu cumva vă învinuieşte pentru nedreptăţi, minciuni şi neglijarea îndatoririlor faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele? Cercetaţi şi vedeţi dacă nu cumva inima voastră a fost umplută de răutăţi şi patimi, dacă nu cumva s-a abătut pe căi nedrepte!

foto

Din nefericire, cel care nu are grijă de inima sa, se lipseşte de tot lucrul bun şi cade într-o mulţime de răutăţi. Alungă bucuria şi se umple de amărăciune şi de frică. Alungă dragostea şi primeşte ura. Alungă toate harismele şi roadele Sfântului Duh pe care le-a primit la Botez şi se face sălaşul tuturor acelor rele care îl fac pe om vrednic de plâns şi de trei ori ticălos.

Fraţii mei, Preamilostivul Dumnezeu vrea ca noi toţi să fim fericiţi, atât în viaţa aceasta, cât şi în cealaltă.

 Pentru aceasta a întemeiat Sfânta Sa Biserică, ca să ne curăţească de păcat, să ne sfinţească, să ne facă prieteni ai Săi, să ne dăruiască binecuvântările Cerului.Biserica stă mereu cu braţele deschise ca să ne primească. Să alergăm repede toţi cei care avem conştiinţa împovărată. Să alergăm la Biserică, căci ea este gata să ridice povara noastră cea grea, să ne dăruiască îndrăzneală către Dumnezeu, să ne umple inima de bucurie şi de fericire.

sursă text

Şi de cancer poţi muri sau nu, totul depinde de tine...

"Mă numesc Elena Vascan, am vârsta de 51 de ani.  Scriu pentru a-I mulţumi bunului Dumnezeu că exist şi câtorva persoane care au trecut prin cea mai grea perioadă din viaţa mea.Aceşti oameni, cărora le mulţumesc tot restul vieţii mele sunt: cei din familia mea, câtorva rude care m-au susţinut material şi moral, prof. dr. Irinel Popescu, Dr. Teoharie Marinescu, ieromonahului Sava de la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti.

Pe scurt, pot spune că, în vara anului 2006, am fost nevoită să mă internez datorită faptului că pierdeam în greutate, astfel, a trebuit să caut cauza.

După câteva investigaţii, am fost sfătuită să fiu operată la stomac, lucru care s-a şi întâmplat pe 6 septembrie 2006. Operaţia a fost făcută la Bucureşti, la spitalul Fundeni. După operaţie, familia a fost anunţată de către profesor că am neoplasm (cancer) gradul 3, fază destul de avansată a bolii, fără ca eu să ştiu, aflând apoi pe parcursul tratamentului. 

Pot spune că eu, până atunci, nu am rostit cuvântul cancer. Am refuzat să cred că am aşa ceva. Tot timpul mi-am zis: "Dintr-o simplă răceală poţi muri sau nu, totul depinde de tine". Am convingerea că trebuie să ai, mai ales în astfel de momente, o gândire optimistă, să ai răbdare. În sine, răbdarea este o virtute pentru că ea are ca rod nădejdea în Dumnezeu.

Acum spun că am primit o educaţie spirituală de la fiica mea, Nicoleta. La îndemnul ei am ajuns la părintele S. căruia îi mulţumesc tot timpul.

Pot spune că am ascultat în totalitate îndrumările medicului. Am făcut chimioterapie(citostatice), radioterapie - tratament foarte greu de suportat, dar tot timpul mi-am zis: "Trebuie să fie bine".

Protosinghel Sava
-imagine preluată de pe pagina facebook a  Mănăstirii Radu Vodă-

Aproape de fiecare dată când începeam tratamentul, timp de 10 luni, treceam pe la părintele S. pentru spovedanie. Foarte uimită eram când primeam telefon de la părintele S. Mă întreba ce mai fac şi dacă mă ţin de rugăciune, căci dumnealui se roagă în continuare pentru mine. Ce spuneţi_! Mai rar aşa preot, să se intereseze de sănătatea oamenilor, lucru pe care medicii îl fac foarte rar, cu mici excepţii.

La 6 luni după operaţie, supărare mare!! La examenul tomografic au apărut la stomac câţiva ganglioni. Am venit plângând la părintele S. Şi ce credeţi că mi-a zis?? "Aşa cum au apărut ganglionii, pot să şi dispară" lucru care s-a şi întâmplat. 

În luna mai 2007, la îndemnul fiicei mele, Nicoleta, am mers în Grecia, pe insul Eghina. Acolo se află moaştele Sfântului Nectarie. Pot spune că a fost destul de greu să ajungem acolo (atât fizic, cât şi material) dar am reuşit. Când am ajuns, surpriză mare!! "Raiul pe pământ". Vădoresc să ajungeţi acolo. Aşa cum poate bine ştiţi, Sfântul Nectarie Taumaturgul este unul dintre cei mai iubiţi şi mai căutaţi sfinţi de către toţi credincioşii. Foarte mulţi oameni care au venit de-a lungul vremii să se închine la sfintele moaşte aflate la Mănăstirea Sfânta Treime din insula Eghina, au plecat vindecaţi sufleteşte şi trupeşte. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu mine.

Ajungând în ţară, la Bucureşti, am mers direct la clinică pentru a-mi continua tratamentul. 

Surpriză însă, doctorul care mă supraveghea din punct de vedere medical a spus să oprim tratamentul deoarece sunt "clinic sănătoasă".

Aşadar, Îi mulţumesc încă o dată bunului Dumnezeu că exist, îi mulţumesc fiicei mele Nicoleta că m-a îndrumat să merg la mănăstirea Radu Vodă unde, datorită părintelui S. am învăţat că trebuie să accept situaţia aşa cum este, căci prin rugăciune totul poate reveni la normal, lucru care s-a întâmplat şi în cazl meu." 

            Elena Vascan

Când boala mântuieşte

Abia ajuns în chilia sa, i-au adus Cuviosului Nifon un alt bolnav, care se numea Nicon.

-Sunt bolnav, se tânguia el, mădularele-mi sunt paralizate şi cârtesc. Am cheltuit mult cu doctorii şi, precum vezi, nu m-am folosit. Te rog, cere lui Dumnezeu să-mi dea vindecare.

-Limba ta, fiule şi cugetul tău cel rău ţi-au pricinuit toate acestea!

l-a mustrat sfântul. 

Ai fost un stricat, pornit spre beţie şi spre osândirea şi ponegrirea altora. Apoi, ai făgăduit lui Dumnezeu că te faci monah şi nu ţi-ai ţinut făgăduinţa. Ai mers pân-acolo că te-ai întors la relele cele dintâi. Pentru toate acestea, Iubitorul de oameni, Dumnezeu, ţi-a trimis o mică pedeapsă, această paralizie. Dacă o rabzi fără cârtire, cu pocăinţă şi spovedanie, Dreptul Judecător te va milui în ziua judecăţii. Nu ţi-e de folos, fiule, să te faci bine, ca nu cumva acum vindecat, în viaţa viitoare să te înghită focul. Fiindcă văd că îi scris deasupra capului tău: Moarte grabnică, Doamne ajută!

-Ce vrea să spună, părinte, acest "Doamne ajută?" a întrebat paraliticul.

-Ajută ca să nu piară sufletul, a explicat sfântul. Pentru că şi acum ai rămas în aceleaşi patimi. Deci, nu mai judeca, fiule, te sfătuiesc acest lucru. Îţi doresc mântuirea şi vreau să te îndrept cu aceste sfaturi.

-Ai toată dreptatea, a răspuns acela, dar ce să fac? Trebuie multă silă ca să le tai pe toate acestea, iar eu sunt bolnav şi cu sufletul şi cu trupul.

-Nu ştii, i-a zis sfântul, căci cu silă se ia împărăţia cerurilor şi că "silitorii o răpesc pe ea?" Posteşte şi roagă-te! Puţin timp mai ai. Moartea este aproape! Nădăjduiesc, însă, căci prin milostivirea lui Dumnezeu vei avea călătorie bună.

-Trebuie să mai ştii că patimile sunt diavoli şi nu fug decât cu rugăciune şi cu post, după cuvâtul Domnului. Cu aceste arme, deci, înarmează-te şi tu împotriva lor şi îi vei birui.

-Cu acest sfaturi l-a părăsit în pace. Iar paraliticul, cu ajutorul lui Dumnezeu, a făcut ceea ce i-a zis sfâtul şi după puţine zile a călătorit spre cer. Iubitorul de oameni i-a primit întoarcerea lui mai mult decât primeşte pe cei ce îmbătrânesc în nevoinţă.

(Viaţa  şi învăţăturile Sfântului Ierarh Nifon)

Din învăţăturile Sfântului Nectarie - Chipul celui credincios

Omul credincios este diferit de cei din lume. Preschimbarea lui interioară provenită din credinţă se vădeşte pe chipul său.Îl priveşti şi te bucuri. Este un alt om, virtuos, luminos, blând. Lângă el te simţi în siguranţă. Iei şi tu din mireasma lui duhovnicească.

Sfântul Nectarie îl descrie pe acest om în felul următor:

"Cât de frumos este chipul credinciosului! Cât de minunată este bucuria lui! Frumuseţea sa atrage şi figura lui exprimă încredere în Dumnezeu. Pacea este lămurită pe chipul lui şi este rezultatul liniştii sale sufleteşti. 

Liniştea şi bunătatea figurii lui vădesc ordinea din conştiinţa sa. Credinciosul este izbăvit de tirania grijilor neîncetate ale vieţii, care îndurerează zilnic sufletul, iar încrederea lui în Dumnezeu se zugrăveşte în culori vii pe faţa sa. Credinciosul este fericit , fiindcă a fost vestit că credinţa lui este adevărată. Dumnezeu a vorbit tainic în inima lui şi a umplut-o cu  bucurie cerească. 

Inima şi mintea lui sunt afierosite lui Dumnezeu. Inima lui este fierbinte de iubirea de Dumnezeu iar mintea lui aleargă să-l întâlnească pe Acesta."

Despre lupta duhovnicească

Cu cât mai repede dobândeşti o virtute, cu atât mai uşor o pierzi. Cu cât o dobândeşti mai încet şi cu mai multă trudă, cu atât mai fermă rămâne; 

Exact ca planta aceea care a crescut înaltă şi i-a spus chiparosului:

-Vezi ce mult am crescut doar în câteva zile! Eşti aici de câţiva ani şi nu prea ai crescut cine ştie ce.

-Da, spuse chiparosul, dar tu n-ai văzut încă furtuni, valuri puternice şi ierni friguroase. 

Iar după câtva timp, planta s-a uscat, în timp ce chiparosul a rămas acolo unde se afla! 

Aşa este şi cu omul duhovnicesc. Atât în vreme de furtună, cât şi în vreme de pace, el rămâne acelaşi. 

De ce? Deoarece lunga perioadă de timp a creat stabilitate. Când a început a renunţa la lume, condiţia sa duhovnicească era instabilă, dar, în timp, harul lui Dumnezeu a lucrat mântuirea sa şi eliberarea de patimi.

Aşadar, omul trebuie să se nevoiască astăzi, iar harul lui Dumnezeu va începe să acţioneze de la sine mâine. 

Atunci, nu va mai trebui să vă nevoiţi pentru a avea gânduri bune; harul care rămâne în voi este cel care le aduce în mintea ta fără efortul tău. Atunci vei vedea mari taine!

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos, Culese de scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Egumeniţa p. 162-163)

preluat de pe http://www.doxologia.ro